IMAGINEA ZILEI | Mai ‘cool” de atât nu se poate. Cahill a lăsat-o pe Simona să își facă de cap la Roma după titlul de la Madrid

IMAGINEA ZILEI | Mai 'cool
  • Publicat:
  • Actualizat:

Darren Cahill a revenit în echipa Simonei Halep, iar asta s-a văzut mai întâi pe teren, acolo unde constănțeanca a reușit să câștige al doilea titlu consecutiv la Madrid, apoi pe rețelele de socializare. Australianul a postat una dintre cele mai haioase fotografii cu Simona Halep. Cei doi au părăsit rapid Madridul, cu destinația Roma, acolo unde Simona va juca în turneul Premier 5 în această săptămână, așa că sărbătorirea primei victorii stagionale în 2017 a venit tot la Roma.

„New Simo” rămâne aceeași fană a dulciurilor, astfel încât Darren Cahill a scos-o la un gelato italian pe străzile Romei.

Halep știa prea bine ce o așteaptă: a glumit la conferința de presă de după finală: „haideți, știți totul despre mine. Mă așteaptă un mousse de ciocolată!”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.

9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii ale milionarului!
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Trei semne că discuți cu un robot escroc AI

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×